Istoric

Cluster Mobilier Transilvan a fost înființat în anul 2012 la inițiativa mai multor entități juridice, prin asocierea acestora, pentru a sprijini industria de mobilier, cu scopul declarat de a susține creșterea competitivității, atât pe piața națională, cât și internațională. Încă de la constituire, printre membrii fondatori se regăsesc entități din categoria întreprinderilor, din categoria organisme, organizații de cercetare, universități, precum și catalizatori. Odată cu constituirea entității de reprezentare a clusterului, ca entitate cu personalitate juridică, membrii fondatori au hotărât în actele constitutive că, pentru atingerea scopului, se va elabora și implementa o strategie comună de dezvoltare. Strategia este actualizată constant, iar obiectivele și activitățile sunt analizate și validate anual, în cadrul celor două adunări generale a membrilor.

În 2020, la AGA din iunie, CMT avea 84 de membri.

Planuri de viitor: În 2020, Cluster Mobilier Transilvan a avut o intensă implicare în pregătirea unor propuneri de proiecte internaționale, plecând de la nevoile și provocările identificate în procesele consultative cu membri clusterului.  Până în 2021, aceste proiecte sunt doar la nivel de aplicații și nu se cunoaște rezultatul procesului de evaluare și selecție în vederea obținerii finanțării:

  • Proiectul TRENCADIS depus spre finanțare prin H2020-SC5-2018-2019-2020 Greening the economy in line with the Sustainable Development Goals (SDGs) își propune să creeze un sistem circular (creare-utilizare-reciclare), aplicând ideea de mobilier nou, realizat din materiale plastice refolosibile, conceput pentru a fi reînnoibil și stabilirea unor puncte de revânzare (hub) pentru a mări ciclul de viața al mobilei, punând la dispoziția utilizatorului informații despre punctele de colectare. Integrarea lanțului de valoare al industriei mobilei printr-un sistem digital care include companii producătoare, designeri de mobilă, organizații de reciclare și utilizatorii finali. Vizitează și pagina clustercollaboration.eu
Foto: Brooke Winters / Unsplash
  • Proiectul GARDEN depus spre finanțare prin Horizont 2020-INNOSUP-Cluster facilitated projects for new industrial value chains își propune să dezvolte competitivitatea IMM-urilor din sectorul tradițional prin parteneriate transfrontaliere cu companii din ICC (firme producătoare de mobilă și firme din ICC care oferă design, promovare etc.). Prin intermediul proiectului se vor finanța 50 de IMM-uri membre ale clusterelor și nu numai, cu sume de câte 60.000 euro. După aprobarea proiectului se va face o selecție a depunerilor făcute de către IMM-uri în vederea finanțării celor mai bune 50 de idei. Prin intermediul proiectului se va oferi IMM-urilor suport în inovare și implementare.
  • Proiectul SMART SILVER HABITAT depus spre finanțare prin Horizont 2020-INNOSUP – Cluster facilitated projects for new industrial value chains își propune să susțină dezvoltarea IMM-urilor prin crearea unor soluții care se adresează generației „silver” (peste 50 de ani) și industriei emergente a habitatelor smart. Noul lanț de valoarea transfrontalier și trans-sectorial se va concentra pe trei sectoare: producția de mobilă, sănătate și soluții IT. Prin intermediul proiectului vor fi susținute 90 de proiecte pentru dezvoltarea unor produse și servicii inovative, prin suport financiar sub formă de vouchere, dar și nefinanciar prin intermediul unui program de accelerare ce va include servicii de consultanță, mentorat, design, internaționalizare, etc.
Foto: Lisa Wall / Unsplash
  • Proiectul Joint Marketing Agencies for Furniture a fost depus într-un apel Erasmus+ KA204 – Strategic Partnerships for adult education. Obiectivul principal al proiectului este sprijinirea IMM-urilor din industria mobilei în dezvoltarea competențelor de marketing și management în vederea înființării unor agenții comune de marketing (Joint Marketing Agencies) prin furnizarea de modele de afaceri sustenabile, rapoarte sectoriale, baze de date, instrumente și module e-learning.
  • 2020

    INTRIDE - Designers as Innovative TRIggers for SMEs in the manufacturing sector

A început implementarea proiectului INTRIDE – Designers as Innovative TRIggers for SMEs in the manufacturing sector, finanțat prin Erasmus+, Soft, Digital and Green Skills for Smart Designers, realizat în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design – UAD – din Cluj-Napoca, alte instituții din Spania, Polonia și Italia, și coordonat de Universitatea din Florența. Obiectivul proiectului este crearea unei legături puternice și a unei interacțiunii continue între instituțiile de învățământ superior, industrie și intermediari prin dezvoltarea unei curricule comune pentru abilități software, digitale și sustenabile concepute în activarea proceselor de inovare și gestionarea ecosistemului de colaborare.

Perioada de implementare: ianuarie 2020 – decembrie 2022
Valoarea totală a proiectului: 975.174 euro

Vizitează și pagina: clustercollaboration.eu

Întâlnire de management pentru proiectul INTRIDE organizată pe ZOOM
  • 2020

    Better Factory

A început pregătirea proiectului Better Factory, finanțat prin H2020 – DT-2018-2020 Digitising and transforming European industry and services: digital innovation hubs and platforms.  Se desfășoară perioada de contractare, urmând ca implementarea să înceapă în octombrie 2020. Proiectul își propune să ofere un cadru de inovație integrat și o rețea europeană care să ofere IMM-urilor producătoare o soluție standardizată de a fabrica produse noi și personalizate și a crea servicii conectate cu acele produse. Proiectul este realizat în parteneriat cu alte 27 de entități europene.

Perioada de implementare: octombrie 2020 – septembrie 2024
Valoarea totală a proiectului: 8.576.163,75 euro

Vizitează și pagina:  clustercollaboration.eu

Foto: Toa Heftiba / Unsplash
  • 2019

    Dezvoltarea Cluster Mobilier Transilvan prin servicii de cercetare și inovare

Demararea și implementarea noului proiect de cercetare Dezvoltarea Cluster Mobilier Transilvan prin servicii de cercetare și inovare, finanțat prin PN III, Programul 2 – Creșterea competitivității economiei românești prin CDI. Scopul proiectului a fost de a asigura sustenabilitatea clusterului prin dezvoltarea capacității de management a proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), dezvoltarea unui produs nou la nivel de cluster (scaun static-dinamic) și prin furnizarea de servicii suport pentru internaționalizarea membrilor.

Pe parcursul anului 2019, echipa proiectului PN III a derulat activități specifice de cercetare dezvoltare a scaunului inteligent, activități finalizate cu realizarea prototipului și lansarea pe piață a acestuia. Astfel a fost dezvoltat MyTesla, un scaun ergonomic cu senzori încorporați de presiune și distanță pentru detectarea și prevenirea posturii incorecte. Scaunul este în curs de brevetare la nivel european, fiind depusă cererea de brevet cu numărul 19000394.7/EP19000394.

Perioada de implementare a proiectului: iulie 2018 – iulie 2020
Valoarea totală a proiectului: 95.000 euro

Vizitează și pagina: MyTesla primul scaun de birou inteligent

Testare scaun în cadrul proiectului PN III la Universitatea Sopron
  • 2018

    8xS3=România Inteligentă

Crearea unui model de structură regională capabilă să formuleze și să promoveze propuneri alternative la politicile publice în domeniul competitivității. Proiectul 8xS3=România Inteligentă finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă a fost implementat de Cluster Mobilier Transilvan, în parteneriat cu Transilvania IT Cluster și AgroTransilvania Cluster, sub numele public România Inteligentă. Rezultatele sunt formularea de către clustere a trei propuneri de politici publice pe temele:

  • achiziții publice de alimente de la producători locali certificați,
  • digitalizarea administrației publice și a IMM-urilor non-IT,
  • internaționalizarea IMM-urilor prin crearea birourilor externe de reprezentare.

Perioada de implementare: octombrie 2018 – ianuarie 2020
Valoarea totală a proiectului: 947.447 lei

Vizitează și paginile:
PentruRomaniaInteligenta
Clusterele Clujului vor să schimbe legile în România
România ar putea avea birouri globale de reprezentare a afacerilor
România inteligentă – proiect politici publice produse de clustere

Prezentarea propunerilor de politici publice formulate de clustere la București
  • 2018

    Cluj - Future of Work

Cluster Mobilier Transilvan a devenit partener în proiectul Cluj – Future of Work, primul din Europa de Est finanțat de Comisia Europeană prin programul de cercetare-dezvoltare Urban Innovative Actions. Proiectul este coordonat de Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean și implementat într-un consorțiu de 10 parteneri. În cadrul acestui proiect au fost dezvoltate 3 scenarii:

  • Culturepreneurs 2020, prin care 60 de antreprenori beneficiază de cursuri de formare și de o bursă pentru a-și dezvolta și implementa proiectele;
  • Munca informală prin care au fost identificate 4 tipologii ca fiind specifice comunității Pata Rât: persoane care lucrează în colectarea și selectarea deșeurilor, muncitorii din construcții, muncitorii calificați și muncitorii necalificați. Este vizată propunerea de schimbări pentru modul de organizare a muncii la nivelul orașului prin integrarea categoriilor sociale marginalizate;
  • Work 4.0, scenariu generat de procentul ridicat a locurilor de muncă ce prezintă un risc ridicat de automatizare, fiind dorită facilitarea tranziției spre industria 4.0 și dezvoltarea de noi competențe pentru persoanele cu locuri de muncă ce riscă să dispară ca urmare a automatizării.

Perioada de implementare a proiectului: noiembrie 2018 – octombrie 2021
Valoarea totală a proiectului: 5.536.808 euro

Vizitează și paginile:
Cluj future of work 56 milioane de euro vor fi investiți pentru a-i pregăti pe angajați pentru joburile viitorului
diviziadeinovare.ro

Membri ai echipei de implementare la lansarea proiectului Cluj Future Of Work
  • 2016

    Cluster Mobilier Transilvan – Cluster Inovativ de interes european

Cluster Mobilier Transilvan – Cluster Inovativ de interes european a primit finanțare prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 1.1.1 – Mari infrastructuri CD.

Infrastructura dezvoltată prin acest proiect se compune din  două laboratoare destinate pentru:

  • acoperiri funcționale aplicate pentru creșterea duratei de viață a mobilierului și obținerea de efecte vizuale speciale, cum ar fi efectul de îmbătrânire prematură a lemnului, vintage
  • efectuarea de studii și experimente pentru a dezvolta materiale noi și materiale compozit utilizate pentru producția mobilierului din plastic cu caracteristici superioare

În plus, proiectul a inclus activități de inovare și dezvoltare de produse noi în parteneriat cu cercetători din alte țări, precum și activități de exploatare a clusterului.

Perioada de implementare: septembrie 2016 – august 2021
Valoarea totală a proiectului: 11.575.603,55 lei (2,6 milioane euro)

Vizitează și pagina:   Regiunea Nord Vest dă primul cluster de aur din România

Una dintre misiunile economice la care au participat reprezentanți ai firmelor membre CMT, în China, septembrie 2018
  • 2016

    Learn2DO4Entrepreneurship - Partener StartUp

Extinderea programului de training și formare de competențe în rândul tinerilor prin accesarea unei finanțări în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, cu scopul de a sprijini antreprenori la început de drum prin cursuri, traininguri, mentorat și finanțări. Proiectul, denumit formal Learn2DO4Entrepreneurship, a fost implementat cu numele Partener StartUp.

Proiectul a fost realizat de Cluster Mobilier Transilvan, în parteneriat cu CIVITTA, ARIES Transilvania, AgroTransilvania Cluster, Impact HUB Bucharest, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și Universitatea din Oradea, a demarat în 2018, având o durată de 3 ani.  Grupul țintă al proiectului a acoperit 440 persoane care au beneficiat de cursuri, sesiuni de mentorat și activități practice. Dintre planurile de afaceri propuse de grupul țintă au fost selectate 49, care au fost susținute financiar și prin mentorat și consultanță de specialitate. Cei 49 de antreprenori au primit finanțări de până la 36.000 euro.

Perioada de implementare: ianuarie 2018 – ianuarie 2021
Valoarea totală a proiectului: 12.986.953 lei

Vizitează și paginile:
Facebook – partenerstartup
Partener StartUp – inspirație pentru antreprenori de la Ioan Iancu, Salice Cluj-Napoca
Partener StartUp – prezentarea unor afaceri inițiate prin proiect

Conferința de lansare a proiectului Partener StartUp, organizată la USAMV Cluj-Napoca
  • 2015

    Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 1.1.1

Echipa de management CMT a realizat, prin consultare cu entitățile membre,  actualizarea strategiei de dezvoltare a clusterului, în august 2015. Noile țeluri includeau înființarea unor infrastructuri proprii de cercetare-dezvoltare, prin intermediul proiectului Cluster Mobilier Transilvan – Cluster Inovativ de interes european, care a fost depus spre finanțare prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 1.1.1 – Mari infrastructuri CD.

  • 2014

    POSCCE, Operațiunea 1.3.1

Obținerea finanțării pentru pachetul integrat de proiecte în cadrul POSCCE, Operațiunea 1.3.1, care a permis realizarea a 6 proiecte de investiții, 2 proiecte de CDI și 2 proiecte de tip „soft”. Aceste proiecte au fost realizate prin parteneriat între mai mulți membrii ai CMT, sub coordonarea și monitorizarea unei echipe de management de proiect la nivelul clusterului.

Cele 2 proiecte CDI au avut ca rezultat 13 cereri de brevete pentru produse noi depuse la OSIM, dintre care o cerere a fost depusă și la European Patent Office (EPO) și 17 lucrări științifice publicate de către firmele partenere în proiect. Spre exemplu, printre rezultate a fost dezvoltarea de soluții integrate pentru reproducerea culorilor și texturilor utilizate în industria mobilei, pentru care au fost achiziționate echipamente noi și utilizate tehnologii cu o vechime sub 3 ani, precum și cercetarea pentru proiectarea și realizarea de repere din mase plastice pentru industria mobilei.

Perioada de implementare: aprilie 2014 – decembrie 2015
Valoarea totală a proiectului: 48.826.196 lei

Vizitează și paginile:
Strategie comună – Pachet integrat proiecte
Finanţare de 6,5 milioane euro pentru Polul de Competitivitate „Cluster Mobilier Transilvan”

CDI POSCEE
  • 2014

    Learn Consulting Do Consulting

Dezvoltarea platformei de cursuri Learn2Do dedicate tinerilor profesioniști și viitori profesioniști, pentru a le forma abilități practice în acord cu necesitățile identificate pe piața muncii, în consultările cu membrii clusterului.

Una dintre componentele programului este cursul  Learn Consulting Do Consulting dedicat studenților care își doresc să testeze o carieră în domeniul consultanței pentru accesarea de finanțări nerambursabile.

Cursul a fost creat de Cluster Mobilier Transilvan, în parteneriat cu Agro Transilvania Cluster, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea „Babeș-Bolyai” și Hygia Consult, firmă membră CMT.  Anual, cursul este parcurs timp de 4 luni de o grupă de 10 studenți selectați pe bază de dosar și interviu. Participarea este gratuită, iar la final cursanții au șansa de a-și începe cariera prin acceptarea unui internship plătit, unde să-și pună în aplicare abilitățile recent dobândite. Cursul a avut până în 2020 6 ediții.

Vizitează și paginile:
LearnConsultingDoConsulting

Prezentarea programului LCDC în fața studenților departamentului de finanțe de la FSEGA, noiembrie 2019
  • 2013

    DEZVOLTARE CLUSTER EMERGENT - CMT

Pregătirea proiectului depus în cadrul POSCCE, Operațiunea 1.3.3 – Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanțurile de furnizori sau clustere, care a dus la consolidarea administrativă, creșterea încrederii și a cooperării între membrii CMT, prin participarea la târguri naționale și internaționale de profil, precum și a vizibilității clusterului, prin crearea unor materiale online și offline de informare și promovare.

Perioada de implementare: aprilie 2014 – noiembrie 2015
Valoarea totală a proiectului 387.950 lei

  • 2012

    POL DE COMPETITIVITATE

Anul de înființare Cluster Mobilier Transilvan, când a fost elaborată prima strategie comună de dezvoltare pentru sectorul de referință al CMT, care avea în vedere lanțul de valoare extins al producției de mobilier și componente de mobilier.

Pregătirea unui pachet integrat de 10 proiecte în vederea obținerii unei finanțări în cadrul POSCCE, Operațiunea 1.3.1 – Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes național și internațional – Poli de Competitivitate.

Odată cu aprobarea propunerii de proiect, s-a apreciat și s-a validat Strategia de dezvoltare a Cluster Mobilier Transilvan, parte integrantă a pachetului de proiecte, care a cuprins în etapa de operaționalizare: 6 proiecte de investiții, 2 proiecte de CDI și 2 proiecte de tip „soft”. Particularitatea a constat în propuneri de proiecte realizate exclusiv în parteneriat între mai mulți membrii ai clusterului, sub coordonarea și monitorizarea unei echipe de management de proiect la nivelul clusterului.

Dintre rezultatele pe componență de CDI a pachetului de proiecte menționăm: 13 cereri de brevete pentru produse noi depuse la OSIM, dintre care o cerere a fost depusă și la European Patent Office (EPO) și 17 lucrări științifice publicate de către firmele partenere în proiect.

Vizitează și pagina Primul Cluster de Mobilier din Transilvania de Nord, creat cu susținerea ADR Nord-Vest

Evenimente și parteneriate CMT

  • Târg internațional de mobilier de birou Orgatec, Koln, Germania, 22-23 septembrie 2014;
  • Târg internațional de mobilie de casă IMM Cologne, Koln, Germania 21-24 ianuarie 2015;
  • Târg Mobilă-Expo, Romexpo, București, 26-29 martie 2015;
  • Târg național expoDESIGNwood, Brașov, 30 martie – 1 aprilie 2017;
  • Târg internațional OTTHON DESIGN, Budapesta, Ungaria, 5-9 aprilie 2017;
  • Târg național Demo Plast Arad, 21-24 iunie 2017;
  • Târg internațional Construma, Budapesta, Ungaria, 13 aprilie 2018;
  • Târg internațional Malaysian International Furniture Fair, Kuala Lumpur, Malaezia, 8-10 martie 2019;
  • Târg internațional BIFE SIM, Romexpo, București;
  • Târg internațional Salone del mobile Milano, Italia;
  • Târg internațional Spoga Gafa: „The Garden Trade Fair Cologne”, Koln, Germania;
  • Târg regional ExpoWood, Brașov;
  • Târg național Demo Metal.
  • Misiune economică Croația, 23-26 aprilie 2017, în parteneriat cu Centrul de transfer tehnologic Cluj-Napoca;
  • Misiune economică Germania, 17-23 mai 2017;
  • Misiune economică Italia, 12-20 octombrie 2017;
  • Misiune economică Polonia, 5-08 martie 2018;
  • Misiune economică Germania, 20-24 martie 2018;
  • Misiune economică China, Shanghai, 6-15 septembrie 2018;
  • Misiune economică Germania, Stuttgart, 22-17 octombrie 2018;
  • Misiune economică Asia, Malaezia și Singapore, 5-14 martie 2019;
  • Misiune economică Germania, Koln și Hanovra, 21-31 mai 2019;
  • Misiune economică Africa de Sud, Johannesburg, Geoge- Knysna, Cape Town, Kruger Mpumalanga, 31 mai – 21 iunie 2019;
  • Misiune economică Italia, Pordenone – 15-18 octombrie 2019.
  • Parteneriat strategic cu Asociația Clubul Român de Mobilă, București, reprezentată prin președintele structurii, dl. Iuliu Moldovean
  • Parteneriat strategic cu Clusterul PROWOOD, reprezentat de dl. Kádár Rezső, manager cluster
  • Parteneriat strategic cu Steinbeis Europa Zentrum der Steinbesi Innovation GGMBH, Stuttgart, reprezentată de dl. Jonathan Loeffler
  • Parteneriat strategic cu Pannon Wood and Furinture Industry Accredited Innovation Cluster, reprezentat de dl. Péter Sándor Pakai – cluster manager, CEO EFFIX-Marketing Ltd. (cluster management organization)
  • Parteneriat strategic ArchEnerg International Innovative Cluster for Renewable Energy and Building Trade,  reprezentat de dl. András Gonda – Chairman of the Board
  • Parteneriat strategic cu Bulgarian Furniture Cluster, Sofia, reprezentat de dna. Irina D. Stoyanova
  • Parteneriat strategic cu Emirates & Europe Business Development Cluster, reprezentat de domnul Juan David
  • Parteneriat strategic cu Bydgoszcz Industrial Cluster, reprezentat de domnul Piotr Wojciechowski
  • Parteneriat strategic cu Wood Cluster Slavonian OakCroația, reprezentat de domnul Ph.D Josip Falter
  • Parteneriat strategic cu Vukovar-Srijem County Development Agengy, Croația, reprezentat de domnul Ilija Cota – Director
  • Consorțiul Clusterelor din Transilvania de Nord– consorțiu fondat cu contribuția Cluster Mobilier Transilvan
  • Întâlnirea Regională „Clustere și Sectoare Inovative din Polonia și Germania” în cadrul Sub-Proiectului Regio-Net – Clustere și rețele, motoare ale dezvoltării prin creșterea competitivității și a capacității de inovare a regiunilor, 12 octombrie 2012;
  • Seminar și întâlnire de afaceri, organizate în parteneriat cu Camera de Comert și Industrie Cluj și ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei De Nord în Romania, 22 noiembrie 2012;
  • Eveniment „Impactul organizării de tip cluster în dezvoltarea performanțelor companiilor”, organizat împreună cu Clubul Intreprinzătorului Român, 7 decembrie 2012;
  • Eveniment „Strategia Europa 2020 în România – priorități și resurse”, 4 iunie 2014;
  • Eveniment „iTechSylvania. Schimb de bune practici între clusterele locale”, 24 iunie 2014;
  • Conferința națională a clusterelor 2014: „Clusterele și managementul cunoașterii pentru Europa 2020”, 22-23 septembrie 2014;
  • Dezbaterea Ministerului Economiei – „Documentul de Politică Industrială a României- Obiective, Rezultate, Indicatori”, 9 iunie 2017;
  • Ediția a 5-a a Simpozionului internațional „Forumul pentru Inovare”, 26-27 octombrie 2017;
  • Conferința Națională a clusterelor, ediția a 2-a,  „Smart Clusters. Value Chains. Business Driven Innovation”, 22-23 noiembrie 2017;
  • Conferința Națională a Clusterelor, ediția a 3-a, 2-3 februarie 2018;
  • Eveniment de Informare „Partener StartUP”, 15 martie 2018;
  • Partener StartUP Talks, evenimente organizate în mai multe orașe din regiunea NV, 25 aprilie – 9 octombrie 2018;
  • Gala Antreprenoriatului, 8 noiembrie 2018;
  • Evenimente naționale de consultare și dezbatere a propunerilor de politici publice realizate prin intermediul proiectului 8XS3 = România Inteligentă, 10 decembrie 2018 – 22 august 2019;
  • Conferința Națională a Clusterelor, ediția a 4-a, 15-16 februarie 2019;
  • Inovare pentru Business, format semestrial din 2016 și până în prezent.

transylvanianclusters.ro

TCIC este un eveniment organizat de Consorțiul Clusterelor din Transilvania de Nord, structură în care Cluster Mobilier Transilvan este membru fondator. Consorțiul funcționează ca o rețea de suport pentru cei ce acționează în mediul economic, iar conferința anuală este realizată cu scopul de a facilita schimbul internațional de cunoștințe, bune practici și de a asigura o platformă de colaborare trans-sectorială pentru abordarea provocărilor globale.

În 2015-2019, conferința a avut peste 1.200 de participanți și 200 de speakeri și a generat peste 500 de oportunități de colaborare pentru antreprenori și afaceri din întreaga lume, prin intermediul sesiunilor de matching.

Cluster Mobilier Transilvan a asigurat managementul a 4 dintre cele 5 ediții:

  • „Clusters: Ecosystems for Innovation and New Business”, 18-20 septembrie 2019;
  • „EU – Asia Gateway”,16-18 mai 2018;
  • „Open Innovation 2.0”, 13-14 iunie 2017;
  • „Open Innovation”, 23-24 iunie 2016;
  • „Clusters – innovative business models”,4-5 iunie 2015.